De ce tocmai Craciunul?

          De ce tocmai Craciunul? Caci este in voga, iar ce ajunge pe buzele tuturor devine un motiv de respingere. Lasand la o parte implicarea religioasa, Craciunul a devenit un rai al comerciantilor, printr-o promovare agresiva si un ton raspicat inca din noiembrie, se imbulzesc in sufletul tau si iti dicteaza sa treci de usile glisante si sa cumperi, sa cumperi si iar sa cumperi. Aici sunt de acord cu voi, dincolo de orice, Craciunul a devenit o oaza de agitatie, stres si rosu bolnavicios. Dar de ce sa arunc cu pietre? De cateva zile incoace, internetul este luat cu asalt de mesaje, anecdote ori ganduri ce nu fac decat sa-i razvrateasca pe oameni, sa-i faca sa creada ca aceasta sarbatoare este un junghi in coasta lor, ca este doar un motiv de concediu si sa reduca insemnatatea sarbatorii la zero, daca se poate. Acum, de ce as face asa ceva? De ce sa iau un motiv de fericire, de voie buna si sa-l transform in ceva nociv, doar pe baza popularitatii lui. Este stupid. De ce sa fiu partas la strigatul de disperare al celor care duc aceasta nelipsita dorinta de atentie. Anul acesta ca niciodata. Desigur aceste pareri, deocamdata cel putin, nu schimba cu nimic Craciunul. O alta parere spune ca ‘nu pentru toti, sarbatoarea Craciunului este un motiv de bucurie’ si ca ‘multi si-au pierdut oameni dragi in preajma acestei sarbatori, fie nu au fost inconjurati de familie pentru a simti acea magie despre care se tot vorbeste’. Ei bine aici intram pe un teren minat, dar am sa continui cu orice pret. Suferinta este reala si nu sunt eu in masura sa o contest, insa nu este sanatos sa identifici Craciunul cu pierderea ori lipsa cuiva apropiat. Acel cineva, oriunde este el, nu si-ar dori ca tu sa traiesti intr-o depresie continua si sa refuzi sa participi emotional la evenimentele din jurul tau, nu este o atitudine corecta si nu a ajutat pe nimeni niciodata. Dar este omenesc sa cauti un tap ispasitor, este normal ca acea incarcatura sa o descarci pe cineva ori pe ceva.

          Eu unul, nu m-am indepartat niciodata de aceasta bucurie, am avut un bunic care an de an mi-a spus povesti in Ajunul Craciunului, inaintea unei mese pline de oameni dragi, care in ciuda problemelor lor, imi zambeau si ma imbratisau cu dragoste, caci nu doreau decat sa imi transmita acel sentiment de comuniune intre oameni, acea apropiere care te face sa razbesti. Copil fiind, m-am bucurat si am inmagazinat toate acestea pentru a realiza beneficiile abia mai tarziu. Chiar daca au trecut ani buni si o parte din persoanele care le aveam la masa atunci, acum nu mai sunt printre noi, poate in numele lor, traiesc intr-o dorinta nestapanita de a transmite mai departe acel sentiment puternic, pe care din nou spun, nu-l asemuiesc cu insemnatatea religioasa, ci cu cea omeneasca. Dincolo de tot ce stim, suntem o mana de oameni asezati in jurul mesei, ne daruim nu obiecte, ci ganduri frumoase, deoarece obiectul in sine este simbolul gandului catre acea ori acele persoane. Atmosfera, chiar daca este ‘mainstream’ tine de sufletul fiecaruia, spiritul Craciunului este in fiecare, insa datorita necazurilor intamplate, refuzam sa ne bucuram, simtim ca am insulta oarecum pe cel pierdut in perioada respectiva. Ei bine nu este asa. Este o iluzie a neputintei noastre si uitam sa ne bucuram de cei care sunt inca langa noi, care ne sustin si ne iubesc. Daca Nasterea Domnului iti aduce aminte de Craciunul copilariei ori camioanele rosii din reclama la Coca Cola, este mai putin important. La final conteaza ce vei deslusi in ochii copilului tau, cand va cauta cadourile sub brad, cand se va bucura de atentia tuturor, totul intr-un tablou de familie, asa cum este normal. Traditia exista pentru a duce acel ‘ceva’ mai departe, nu pentru a-ti varsa nervii singuratatii pe retelele de socializare. Generatia din care faci parte trebuie sa protejeze, nu sa distruga, iar daca rautatile iti vin din dorinta de a fi altfel, gandeste-te in primul rand la tine si la motivul primordial din care provine aceasta dorinta de schimbare.

Craciun fericit va urez!

Share this:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *