Despre batranete si sfarsit

“Cine nu are un batran, sa-si cumpere.”

109

            Consider ca a fi batran nu inseamna un drum catre final, nu implica si nu obliga conceptia decat in limita naturala a existentei, dar eu am refuzat sa o inteleg asa. Batranetea ar trebui sa insemne contemplarea vietii, a fericirii, a suferintei, al urcusului si al coborasului, dar intr-un mediu care sa nu-ti provoace frica de final si nici sa te inspire la sentimente dezarmante in ceea ce priveste parcursul tau in viata. Batranetea trebuie sa vina sub forma unei rasplate a ceea ce ai trait pana in acel punct cotitor, insa dragostea pe care omul o are pentru viata, il face deseori sa priveasca ‘apropierea de sfarsit’ cu o oarecare dezamagire, neimplinire si dezgust. Initial am crezut ca acest mod de gandire este local si nu general, insa timpul mi-a aratat ca toti indivizii, trecuti de o anumita varsta, unii mai devreme decat ceilalti, incep sa dea atentie mortii, unde pana atunci nu au avut timp, iesirea din activitate le acorda timpul necesar analizei. Educatia individului nu reprezinta o importanta si indiferent de capacitatea sa, va da ragaz acestui gand, va incerca sa-si raspunda intrebarilor, fie curiozitate ori frica de sfarsit, negasind un raspuns, se lasa in voia credintei si cauta sa se caiasca pentru cele savarsite din instinct omenesc atunci cand erau necopti, ori in alte cazuri, se retrag in ‘camaruta’ lor si isi iau destinul in maini, gasesc un raspuns uman intrebarilor si creeaza o oaza de cunoastere usor abuziva pentru mediul exterior, dar in care ei se simt in pace. Revin sa intaresc ideea spunand ca in vest, mentalitatea in ceea ce priveste batranetea si moartea sunt abordate diferit, iar solutiile par cu totul altele. Oamenii tind sa-si bucure zilele, sa calatoreasca, sa citeasca, sa se inconjoare de gradini, animale de companie, parca avand o rezolvare usor cutezatoare, trec mult mai usor peste retrospectiva vietii si cauta sa vada si sa descopere lucruri ce le-au ramas straine de-a lungul vietii. Aici este poate usa dar nu si cheia care o deschide. Cand esti batran, cand atingi o anumita varsta, ochii tai vor ramane mereu aceeasi, vei vedea lumea asa cum o faceai cu douazeci ori treizeci de ani in urma. Dar atunci cand vei vrea sa te ridici, iti vei aminti, cand vei intalni un tanar care te va privi diferit, atunci vei stii. Batranul nu vrea sa fie, factorii externi insa il obliga si il influenteaza sa cada in conceptia generata de mase si sa ii dea crezare poate inconstient. Daca problematica existentiala vine de la sine, fiind muritori, cea care priveste intelegerea oamenilor si a materialului mereu in schimbare sufera din toate privintele. Amintiti-va ultima data cand nu ati avut rabdare cu un batran, ori cu puterea sa de intelegere a noului. Noul, pentru un varstnic, este suprimarea spatiului temporal in care acesta a trait, a iubit, a castigat si a pierdut. Schimbarea este dureroasa si pentru un adult, daramite pentru cel care se apropie de ultimul prag, cel mai inalt. A nu fi inteles de oameni, depasit de tehnologie si distrugerea in masa a valorilor pe care respectivul pusese atata pret in tineretea sa, il impinge sa poarte aceasta conversatie cu el insusi, despre sfarsit. Batranul devine incompatibil cu lumea din care inca face parte; cineva decide sa-ti scurteze aventura asta frumoasa si sa te catalogheze nefolositor. Sentimentul este grotesc, iar neputinta de a actiona impotriva verdictului dat de timp te amaraste si mai tare. Ei bine nu suntem in masura sa dictam noi destinul cuiva, ori sa-i amintim de iminentul sfarsit. El singur se va lupta cu propria existenta si nu are nevoie de degete care sa-i indice calea. Se spune ca batranul ar trebui sa fie intelept. Eu neg cu sfintenie acest lucru. Acest mit al intelepciunii este un miraj in care ei se sprijina. Nu spun ca experienta lor nu are o greutate, insa intr-o societate ce tinde sa-i respinga, aceasta greutate devine inutila, precum o carte pentru un orb. Doar nepotii se bucura de experienta lor si asta pana intr-un punct. Cand cresti, carapacea intelepciunii celor varstnici se subtiaza sub ochii tai, poate este si timpul de vina, dar ii vezi umani pentru ca sunt oameni si atunci abia, le intelegi suferinta, cand din eroi, ii vezi fara mantie.

            Sunt foarte putini cei care incearca inca de la o varsta frageda sa acorde intelegere batranetii. Cand primesti un creion, nu te gandesti ce se va intampla, cand din el va ramane doar un ciot. Batranetea nu este urata, asa cum umbla vorba la romani, nu s-a vrut sa fie urata, nu acesta i-a fost scopul, zic eu. In ciuda oamenilor care au fost, sunt, ori vor fi, ei trebuie respectati deoarece sunt aproape sa-si incheie drumul pe care tu poate nici nu l-ai pornit, pentru ca au in urma lor bucuria si suferinta acestui dar pe care il numim viata.

Foto: Rusu Dumitru Costinel

Share this:

One comment on “Despre batranete si sfarsit”

  1. cazare says:

    Salut, acum am gasit acest articol despre Despre batranete si sfarsit .

    Pot spune ca pagina cosminlungu.com este printre cele mai folositoare pagini de pe web-ul romanesc.
    Mult succes in continuare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *