Figura Lichtenberg, prima parte, Fenomenul

În anul 1977, fizicianul german Georg Lichtenberg face o descoperire curioasă, apariţia unor modele pe o suprafaţă plană. Acest fenomen este întâlnit şi în rândul oamenilor care sunt loviţi de o asemenea descărcare electrică. Aceste modele au numele de ‘Figuri Lichtenberg’ şi au uimit întotdeauna prin complexitatea lor, reprezentând în cele mai multe cazuri un trunchi cu zeci, sute de ramificaţii care se întind pe o suprafaţă mare a corpului, dar care în unele cazuri, dispar după doar câteva zile.

Potrivit medicilor, acest lucru s-a întâmplat datorită spargerii vaselor capilare în timpul descărcării electrice. Nu vorbim despre vreun truc, ci despre descărcări electrice într-un material izolant, acolo unde fulgerul devine captiv. Un material izolant nu este un bun conductor de electricitate, figura fiind realizabilă doar prin intermediul radiaţiilor. Iradierea permite materialului izolator să devină un mai bun conductor de electricitate, beneficiind de electroni la o viteză foarte mare, formându-se o replică exactă a fulgerului pe suprafaţa în cauză.

O companie de iradiere şi sterilizare din California de Nord, a demonstrat rezultatul procesului prin ţintirea unui curent electric într-un bloc de material acril transparent, gravând în interiorul acestuia fulgerul în miniatură. Blocul de acril nu doar că a rămas intact, lipsindu-se de o eventuală spargere, dar creează în interior o imagine 3D a fulgerului prin ciocnirea electronilor cu moleculele de plastic, acestea înghetând. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul corpului uman, atunci când este lovit de fulger, unde supravieţuitorii sunt marcaţi pe tot restul vieţii cu un fel de tatuaje, având denumirea în popor: “Flori de fulger”.

Share this:

2 comments on “Figura Lichtenberg, prima parte, Fenomenul”

  1. Williamsi says:

    I really like and appreciate your article. Great. Elwell

  2. cazare says:

    Buna, in sfarsit am aflat acest articol despre Figura Lichtenberg, prima parte, Fenomenul .
    Pot spune ca pagina cosminlungu.com este unul dintre mai bune
    saituri web de pe internetul din Romania. multa bafta in viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *