Frida Kahlo si Diego Rivera

frida-diego--644x362

            De cele mai multe ori femeia a fost identificată cu muza, într-o lucrare de artă şi mai puţin recunoscută ca artist. Prin ochii lor, siluetele apetisante, dragostea maternă şi spiritul războinic, protector, mari artişti au înfăţişat lumea şi au descoperit-o într-o altă lumină. Dar acest lucru este doar un stereotip. Există nenumăraţi artişti de sex feminin în istorie, Camille Claudel, Artemisia Gentileschi, Mary Cassatt, iar lista poate continua. Însă, dintre toate, poate cea mai populară figură ce a luptat neîncetat cu canoanele vremii este Frida Kahlo. Frida alături de soţul ei, Diego Rivera, au reprezentat cuplul de aur al anilor 30′ în Mexic. Ei au devenit în timp, adevărate concepte, depăşindu-şi condiţia, un exemplu al artei feminine şi masculine pentru întreaga omenire.

            Diego Rivera, monstru al modernismului, a fost cel mai mare muralist din Mexic, unde pasiunea sa şi munca istovitoare a dus la creaţii remarcabile. Diego a pictat în frescă, un mediu exigent, meticulos, unde orice greşeală te costă timp. Picturile sale au explorat teme de interes gigant, cum ar fi comunismul, colonialismul, industria, războiul. Diego a fost de asemenea un individ extravagant care ascundea diverse particularităţi. Căţărat pe schele, obişnuia să tragă focuri de avertizare cu puşca, pentru a speria protestatarii care se adunau să scandeze împotriva artei sale. Suferea de obezitate însă, în ciuda acestui lucru, a dus o viaţă personală tumultoasă, cunoscut ca un Don Juan al vremii. A fost căsătorit cu Frida Kahlo de două ori, reprezentând al treilea şi respectiv, al patrulea mariaj.

Diego Rivera si sotia sa, Frida Kahlo, fotografiati la o demonstratie comunista in Mexic, 1936.

          Pe de altă parte, Frida Kahlo, un temperament vulcanic la o vârstă fragedă, şi-a urmat visul încurajată de Diego, care i-a recunoscut talentul nativ. Influenţa pictorului mexican, au propulsat-o în lumea artei, unde Frida a cunoscut cultura indigenă mexicană, o explozie de culori vii, combinate într-un stil primitiv încărcat de simboluri. Majoritatea lucrărilor artistei sunt subiecte suprarealiste, combinate cu simboluri religioase mexicane. Andre Breton a numit pictura ei “o panglică în jurul unei bombe”. Datorită accidentului suferit, când aceasta era doar o copilă, Frida a fost însoţită de dureri abominabile toată viaţa. Unii spun că aceste dureri au influenţat pictura ei, dar şi viaţa personală, nereuşind să-i dăruiască lui Diego un copil, cei doi s-au aventurat în nenumărate infidelitaţi pentru a se răni reciproc.

635615419971948611-rivera27

            Desigur, conceptele sunt cel mai bine exprimate în termeni duri, reprezentări abstracte ale adevărului, iar oamenii mai puţin. Diego a făcut propriul fund, punctul focal al creaţiei sale în cadrul Institutului de Artă din San Francisco. Frida Kahlo, într-una din ultimele lucrări, realizată într-o ceaţă a morfinei după ce piciorul îi fusese amputat, transfigurează convingerile comuniste ale artistei. Titlul lucrării “Marxismul va oferi sănătate bolnavilor” este interpretat ca un exemplu al delirului şi mai puţin ca o dovadă a simpatizării regimului comunist. Istoria însă, o citeşte pe Frida ca fiind feminină, sensibilă, personală, iar Diego, un simbol al masculinităţii, un intelectual universal. Acest lucru nu este neobişnuit, arta femeilor este încastrată de termeni precum: sex, familie, dragoste, siluetă, durere, în timp ce arta bărbatului atinge însemnătatea termenilor, dar nu se limitează la atât. Stereotipul nu este un inamic comun al femeilor, a devenit un mediu acceptat. Trăim însă într-o lume unde femeia caută neîncetat, explorează posibilităţile artei în sine şi le îndreaptă împotriva curentului vremii, încercând să umple golul paginilor de istorie. Condiţia de muză, menţionată la început, şi-a pierdut valoarea. Muza nu era doar sursa de inspiraţie, era de multe ori motivul pentru care o creaţie era înfăptuită de la bun început. Nu doar născătoare de viaţă, dar născătoare de artă. Astăzi, femeia tinde să fugă de rolul muzei, uşor înjosit de modern, tocmai din dorinţa nestăvilită de a-şi depaşi condiţia, de a crea nu doar viaţă, dar interpretări ale vieţii pentru care se face vinovată. Evoluţia este fantastică şi fiecare dintre noi, suntem martori la această aritmie a destinului feminin.

Share this:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *