Încrâncenarea vremelnică a simţirii

96053_146_news_hub_91480_677x251

Aţi avut vreodată sentimentul acela trainic, de bucurie, împlinire pentru un altul? Pentru un prieten, pentru părinţi, ori fie ea orice persoană? Este un proces fantastic prin care omul îşi însuşeşte calităţile morale şi îşi defineşte o poziţie în viaţa socială şi cea a legilor proprii de funcţionare. Iar atunci când cineva drag lui, ori fie şi un străin, are o satisfacţie, empatizezi instinctiv, este un fior care te cuprinde şi te împinge în preludiul plânsului, deseori  exteriorizându-se printr-un râs, o bufnire a desfătării zâmbetului. Legătura dintre oameni fascinează neostoit, reuşind să te surprindă indiferent de vârstă ori poziţie socială. Precum o sfoară imaginară legată de gleznele tuturor oamenilor, pe care să o simti chiar şi când celălalt este la mii de kilometri distanţă. Însă nu poţi să simţi strânsoarea dacă nu crezi în existenţa ei, curios este aşa? Refuzul, reprimarea, naşte doar sălbăticie, iar omul a depus un efort dincolo de legile nescrise pentru a îmblânzi evoluţia sa, a-i da o formă de care să fie mândri cei ce vor urma. Cum se face că în ziua de azi, nimeni nu se arată mulţumit de eforturile strămoşilor? Îi hulesc ori se lipsesc de ştiinţa isprăvii lor. Cum se  face că toată lumea confirmă existenţa sforii, însă confirmarea este învelită-n minciună şi falsitate. Poate că nici copii noştri nu ne vor încredinţa mulţumirea cuvenită, în ciuda efortuilor individuale ale fiecăruia (individuale, căci aşa ne trăim zilele, ascunşi de ochii iscoditori ai vecinului), de a crea o ‘lume mai bună’, abia atunci ne va durea, când cu puterile sleite îi vom privi în ochi şi vom vedea stânci pe creasta cărora valurile nu mai lasă spumă, rigizi şi uitaţi de orice sentiment. Mai sunt sclipiri însă. Îi mai vezi, îi mai auzi. Nu sunt năluci într-o epocă modernă, sunt tot oameni, mai sensibili, ei sunt hrana sigură a hienelor. Ei sunt aceia care în ziua de astăzi, pică primii. Nu există loc pentru ei sub soare şi chiar de-ar fi fost, li s-ar fi raţionalizat un petic de umbră. De unde credeţi că a răsărit acea idee a ‘robotizării’, a ‘omului mecanizat’, nu sunt baliverne. Un astfel de om mecanizat, imun sentimentelor de orice fel, poate să muncească precum un bivol şi să uite să întrebe ‘de ce?’ Ei bine cum să mă aştept ca cineva să simtă o bucurie necontrolată, pură, pentru un altul, atunci când omul modern se pierde în egoism. Caută disperat să se iubească pe el însuşi mai mult decât orice şi eşuează lamentabil. Pentru un străin, să observi aşa declin la un seamăn de-al tău, din nou, este dureros. Mulţi vor cere soluţii, dar acestea lipsesc, ţine de avântul fiecăruia, dar atât timp cât societatea dictează preocupări adverse, nu poţi îndulci mâncarea cu sare…

Trăim pentru acele scurte momente pe care nu reuşim să ni le explicăm, ori care ne lasă într-un abis de întrebări, confuzi, dezorientaţi de bunătatea ori chiar de răutatea noastră, toate sunt relevante pentru noi cât timp sunt conştientizate. A simţi astăzi, înseamnă a uita pentru câteva secunde de presiuni şi priviri pătrunzătoare, înseamnă a te-ntoarce la rădăcini.

Share this:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *