O zi.

 

O zi. Si atat. Nu-mi face placere sa te abat din drumul tau, dar te rog, macar atat. Stai doar o zi aici, langa mine, pe recamier si vom povesti, ne vom spune tot ce ne-a lipsit si ce ne facea odinioara sa zambim. Imi e dor, tie nu? Obisnuiai sa-ti descalti picioarele sculptate si sa le apropii de picioarele recamierului, tinandu-le la cateva degete de podea. Stiai ca am cumparat carpeta doar pentru a-i oferi sansa sa-ti stea tie sub talpi? Si asta pentru ca iti venerez compania. O fraza pe buzele tale face cat un milion de alte cuvinte reci. Si sunt tot aici in pragul usii cerandu-ti atentia pe care consider ca o merit. Sunt gelos. Oare sa fie modul cum traiesc asa un inconvenient pentru tine, incat sa fugi si de ce sa o faci, oare nu merit sa lupti pentru mine? Vezi tu astfel de lucruri nu mi se intampla atunci cand nu-ti sunt prin preajma. Niciodata nu o sa-mi pun atat de multe intrebari inchis in singuratatea mea, nu intrebari care sa conteze pentru cineva. Iar un om fara intrebari nu-si are rost pe pamant.

mota_ru_9122503

 

Mi-amintesc cum iti treceai mana prin par si duceai doar o suvita in spatele urechii, o faceai mecanic insa gestul ma coplesea, era de un rafinament desavarsit. Nu cred ca realizezi cat de mult te-am studiat si-am facut-o tot din drag pentru tine, caci asa sunt eu, imi place sa incastrez simtiri in gesturile tale, doar asa voi putea sa le traiesc si sa le retraiesc de fiecare data cand te-ntalnesc. Bine, inteleg ca ai drumul tau acum, Ai fost si tu prinsa in acest vartej cliseic al vietii, o alta frunza desprinsa din desisul crengii ce ti-a fost mama si asternuta pe cimentul rece. De ce ai vrea sa simti cimentul? Pentru numele Celui de sus, de ce te-ai desprinde de radacini? De mine… Sunt parte din tine, sau cel putin asa am crezut pana de curand.

Mai bat de doua ori in usa, insa pare ca nu-i nimeni de partea cealalta. Dar raman aici neclintit. Stiu ca ma auzi, stiu ca si tie iti este dor, dar vrei sa ma lasi fara raspuns. Asta-i pedeapsa cea mai de seama pentru omul de rand, daca divinitatea il lasa fara raspuns, un seaman de-al sau nu-i poate refuza acest gest. Este de datoria ta ca om, sa raspunzi unui alt om, asta desigur daca nu ti-ai insusit deja angajamente divine, dar tu continui sa pastrezi tacerea. Zilele trecute s-a intamplat sa gasesc unul din cerceii pe care ii purtai cu asa mandrie cand imi treceai pragul. Stiai ca le observ pendulatul fin la baza urechii tale, te faceau sa fi remarcata, erau parte din sarmul tau, pe care cred ca inca-l ai, altfel nu eram aici, in fata usii tale. Il am in buzunar, gandeam ca poate ai vrea sa ti-l inapoiez. Acum nu mai sunt singur in asteptarea jumatatii ci alaturi de un obiect. Observi cum existenta mea se raporteaza la un obiect. Si ma gandesc totusi, ce valoreaza o zi pentru tine, cand stiu cate ai pierdut cautand perfectiune, exactitate, unghiuri inchise. De ce ti-ai dori un cerc, ale carui limite sunt evidente pentru toti, cand  eu, o linie dreapta, o linie ce strabate fara odihna, a carui finit nici nu poti a ti-l imagina, sa stea in umbra dorintelor tale. Poate cautam ceea ce suntem, ceea ce face din tine un alt cerc, deci cauti ceea ce iti este complementar. Poate ca tu nu esti linia fara sfasit pentru mine, asa cum te-am vazut in tot acest timp si cu asta moare si adoratia mea pentru finetea miscarilor tale, pentru darul acesta al existentei tale si a faptului ca mi-a fost dat sa te-ntalnesc. Este ciudat. Dar cu toate ca realizez de ce intre noi acum este o usa, o distanta, pe care fie soarta, fie chiar tu o hranesti, eu stau aici. Astept sa-mi acorzi acea zi, pentru ati povesti toate acestea si pentru ca este de datoria mea, ca om, sa raspund.

Share this:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *