Odiseea ideii

12301684_872596262860191_8275138790386702108_n

            Un gand, inainte sa fie vorbit, expus lumii sub forma lui alterata ori limitata de capacitatea fiecaruia de a-l surescita, gandul traverseaza diferite incercari caruia omului rareori ii sunt date sa le inteleaga. Procesul, drumul unui gand din facere pana pe limba noastra este supus unor incercari, unor intrebari care ii verifica valabilitatea inainte de a iesi in lume si de a face cunostinta cu legile fiecaruia, inainte de a fi pus in discutie. O idee, la baza, coincide cu o infinitate de posibilitati din peisajul real, din care doar o zecime sunt luate in considerare, ceea ce rezulta ca toate ideile sunt aduse prematur pe lume si deci, adaptate pe parcurs realitatii. Vorbim de cateva milisecunde in care omul ia in calcul influenta ideii asupra lui si a celor din jurul sau, ba chiar o expune in timp si spatiu pentru a se asigura, prin unghiul sau subiectiv, daca ideea are loc intr-un habitat populat de trilioane de alte idei. Procesul este cognitiv si reflecta naturaletea omului in raport cu schimbarea, rezultata ideii. Aici ajung la teoria matematicianului si istoricului Jacob Bronowski, care sustine ca pe parcursul a milioane de ani, natura a creat mai multe peisaje ce se imbina perfect cu existenta fiecarei vietati, un colt de lume pentru fiecare, insa nu si pentru om. Omul, precum intr-un blestem, este sortit schimbarii, avand capacitatea de a se incadra si adapta la toate peisajele create, iar acesta, spune el, este paradoxul conditiei umane. Imaginatia, ratiunea, stabilitatea emotionala, i-a dat posibilitatea de a refuza peisajele, mediile in care traieste si de a le schimba, iar schimbarea a venit prin idei. Bronowski numeste aceasta schimbare a peisajului, evolutie culturala, putere creatoare si o defineste ca a fi esenta omului.

            Consider ca datorita istoriei, timpului pentru a fi mai exact, posibilitatile rezultate ideii, fie ca pot influenta negativ ori pozitiv realitatea, sunt mult mai numeroase decat erau acum o suta de ani. Si asta datorita posibilitatilor create de om in procesul schimbarii, transformarii mediului in care traieste. Stiinta a ajutat la crearea mai multor instrumente cu care sa ne jucam, de-asemenea, exista mai multe activitati de care sa ne bucuram acum, ceea ce face ca o idee sa intampine mai multe greutati decat inainte, in drumul ei catre valabilitatea universala. Acum o suta de ani, o idee putea rasari fara ezitare intr-o lume mai simpla, unde posibilitatile erau luate in seama, raportate la gradul evolutiv de pana atunci. Astazi, individul se fereste sa aduca idei pe lume, tocmai datorita posibilitatilor infinite de a fi refuzat, de existenta ideii deja materializate in realitatea in care traieste si in acest fel, individul, omul, se limiteaza la ideile deja stiute si supuse de altii ca el, unor incercari ale evolutiei. Iar aceasta este o stagnare. Ba chiar contrar naturii sale, uneori adopta idei eronate, doar pentru a scapa de acest proces de acceptare. Voi fi contrazis, veti spune ca un om, in cotidian, aduce zilnic idei pentru rezolvarea diferitelor probleme ce le intampina fie singular ori colectiv. Sunt de acord, insa inainte de a salva, ideea este analizata in subconstient pentru a evita greseala, apoi rusinea de a veni cu o astfel de idee eronata, apoi poate chiar evitarea actiunii de a fi contrariat cu o explicatie ce face din ideea lui o nulitate, iar acestea sunt doar cateva posibilitati parcurse. Un om drag mi-a spus la un moment dat un lucru, care la vremea respectiva, m-a devastat. Acesta a spus “Toate lucrurile au fost facute deja”. Ei bine cum ar putea un om sa traiasca stiind ca ‘toate lucrurile au fost facute deja’, fara sa se simta inutil, fara sa simta ca traiul sau, de fapt, nu este al sau, este al celor care l-au facut pentru prima oara. Si aici ma intorc la ce am scris anterior, ca este in natura omului sa fie schimbator, iar daca am convenit ca schimbarea inseamna evolutie, a nu avea libertatea de a aduce idei in spiritul schimbarii, inseamna stagnare. A ne multumi cu ramificatiile ideii primordiale, doar pentru ca o socotim ultima in procesul schimbarii, este din nou o confirmare a stagnarii. Mai trebuie adaugat ca din acea multitudine de posibilitati ale unei idei de a influenta realitatea, foarte putine sunt relevante pentru evolutie, majoritatea fiind un instrument de captare a atentiei. Daca posibilitatile create de om, pentru om, stau in calea materializarii unei idei, si nu orice fel de idee, una care sa contribuie la schimbare si deci la evolutia omului, atunci intr-adevar suntem captivi intr-un ciclu inchis. Nu mai suntem o dreapta unde doar infinitul este bariera, ne impiedicam de noi insine.

            Abolirea ideii este rezultatul increderii uriase pe care oamenii au acordat-o mediului deja existent. Aparent, nemaifiind nevoie de ideea inchinata schimbarii, omul cufundat in plictis, si-a redefinit valorile, punand accent pe conservarea ideilor, iar in timp, pana si valoarea ideii primordiale s-a ofilit.

            A nu se intelege ca in lume, nu mai exista minti care lucreaza cu ideile lor pentru schimbare si pentru evolutia umanitatii. Ele exista in toate colturile lumii, insa numarul lor este mic, iar interesul acordat lor este suprimat de mediul deja existent, in care oamenii sunt deja mult prea confortabili.

– Sa nu dam uitarii faptul ca datoram unei idei, intreaga noastra existenta –

Share this:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *